top of page

Tot mai des și mai des auzim cuvântul cancer, care provoacă spaimă, și sperăm că această problemă nu ne va afecta pe noi. Dar boala este nemiloasă.

 

Așa s-a întâmplat și cu mama mea, în timp ce ne aflam în Statele Unite ale Americii. În noiembrie 2010, mama mea a venit în ospeție să ne ajute cu copiii, iar în decembrie au început să apară primele simptome ale bolii. Ea pierdea din greutate, nu mai avea poftă de mâncare, avea o stare generală de extenuare fizică. Cu părere de rău, noi nu am acordat o mare importanță acestui aspect.

 

Puțin mai târziu, ea a început să acuze dureri ale ochiului, la care mai mulți ani în urmă a fost diagnosticată cu ulcer cornean. Oftalmologul nu a găsit nimic suspect... Într-o zi, aflândune într-o vacanță de familie, ea s-a simțit rău, a început să-și piardă cunoștința și a acuzat dureri de cap severe. La propunerile insistente de a chema o ambulanță, a refuzat, referindu-se la un nivel crescut al glucozei în sânge, boală cu care a luptat timp de mai mulți ani. Apoi, a urmat o perioadă de timp care nu ne provoaca nicio îngrijorare cu privire la starea de sănătate a mamei mele.

 

La 7 martie, la doar 10 zile dupa aniversarea a 60 de ani, mama a suferit o nouă criză de simptome, dar de această dată mult mai severe (greață, vomă, amețeli, dureri de cap, senzație de amorțeală a mâinilor (în special mâna stângă), situație în care am chemat imediat ambulanță. La 8 martie, am aflat că mama are o tumoare pe creier, Glioblastom multiform de gradul IV, cea mai agresivă dintre toate. Un tip foarte rar de cancer, care cel mai des este întâlnit la barbati. Pronosticul medicilor în această situație este unul sumbru, circa 3 - 12 luni de viață, în funcție de tratament și capacitatea organismului de a lupta cu cancerul. Totul suna ca o condamnare, fără șanse reale de a mai trăi. Vă puteți imagina ce a urmat. Lacrimi, durere, suferință, întrebări de ce?

 

Mama își făcea griji că nu va avea timp să-l vadă pe cel de-al doilea nepoțel, care trebuia să se nască în 3 luni. Mulțumim medicilor americani și servicii sociale, care au contribuit la pregătirea documentelor necesare ca mama mea să înceapă cât mai rapid radio și chimio-terapia pentru a opri dezvoltarea tumorii. Vreau să mai menționez că pastilele (TEMODAR) pentru chimio, dar și multe alte investigații medicale, spitalizări, tratamente pe care le-a primit mama în SUA ne-au fost oferite în mare lor majoritate gratuit în baza unor programe speciale.

 

În cele din urmă, datorită profesionalismului medicilor, în iunie, mama a reușit să se întâlnească și cu cel de-al doilea nepoțel. Acum, avea doi nepoței, la care atât de mult visa, pe care a vrut să-i alinte, să le cânte cântece de leagăn, citească cărți, să-i conducă de mânuță spre grădiniță, apoi la școală ... dar viața își are planurile sale.

 

Între timp, mama urma cursul de chimioterapie etapă pe care a trecut-o ca un adevărat luptător, fiind-ui administrate cinci pastille la fiecare 28 de zile. Din nefericire, tratamentul a avut multe efecte adverse. La sfârșitul verii, mama a trebuit să părăsească America și să se reîntoarcă în Moldova. A început mai des să se îmbolnăvească, în plus, era necesar să monitorizeze nivelul de glucoză in sănge și să-și administreze insulină. Încetul cu încetul organismul ei a început să cedeze. Iar în mijlocul toamnei, la 1 noiembrie mama decedat.

 

În concluzie, doresc să spun următoarele. Acordați o atenție deosebită la toate semnalele pe care vi le transmite organismul și nu motivați orice deviere prin existența anumitor boli cronice. Efectuați controale medicale regulate și aveți grijă de sănătatea dvs.

 

bottom of page